Asigurarea de sănătate UltraMED

Ultramed este o asigurare ce îţi pune la dispoziţie o sumă asigurată de până la 800.000 lei, oferindu-ți protecţie financiară în situaţia apariţiei uneia din cele 32 de afecţiuni grave

Nevoia de protecție financiară pentru riscuri neprevăzute este probabil în topul preocupărilor noastre însă de multe ori nu o conștientizăm și nici nu o spunem.

Tocmai de aceea, dacă ar fi să ne facem propria listă de 10 aspecte care contează pentru noi, această nevoie ar fi probabil pe la sfârșit sau chiar deloc menționată. Dacă ar fi să te întrebi "cine poate avea grijă de cei dragi mie în situația în care un eveniment neprevăzut ar afecta bugetul familiei", ce ai putea răspunde? Sau dacă ți-ai întreba unul dintre cei mai buni prieteni dacă ar putea susține cheltuielile casei sau studiile copiilor pentru o durată îndelungată, ce răspuns crezi că ai primi?

Evenimentele neplăcute ne suprind de cele mai multe ori și vin atunci când suntem cel mai puțin pregătiți. Pe lângă impactul emoțional, impactul financiar creat vine ca un plus pe listă și astfel ne afectează și mai mult echilibrul.

Oricât ar fi de greu să te gândești la evenimente neprevăzute sau boli grave, este bine să fii în control prin acces imediat la cel mai bun tratament.

Suntem alături de tine pentru a fi pregătit să câștigi această luptă!

UltraMED

Sprijin financiar în caz de afecţiuni grave

De ce este Asigurarea UltraMED potrivită pentru mine?

Selection of this slide may update corresponding content below

Beneficiile asigurării UltraMED

Selection of this slide may update corresponding content below

Când eşti sănătos, râzi, alergi, munceşti, te bucuri, ai o mie de visuri de realizat. Şi este important ca lucrurile să poată rămâne aşa.

Cu toate acestea, peste 32 de milioane de oameni din lume suferă de o formă de cancer, iar numărul anual al noilor pacienți diagnosticați este în creștere, depășind anul trecut 14 milioane de bolnavi - Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului (IARC), din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.

Optează pentru asigurarea de sănătate Ultramed. Îţi punem la dispoziţie o sumă asigurată de până la 800.000 lei în situaţia apariţiei uneia din cele 32 de afecţiuni grave asigurate.

Ultramed este o asigurare ce îţi pune la dispoziţie o sumă asigurată de până la 800.000 lei, în funcţie de prima de asigurare pe care o plătești. Aceşti bani te pot sprijini să găseşti cea mai bună soluţie de îmbunătăţire a stării fizice.

Asigurarea medicală Ultramed oferă protecţie financiară asiguratului, în situaţia apariţiei uneia din cele 32 de afecţiuni asigurate. Valabilitatea contractului este până la următoare aniversare, după ce asiguratul a împlinit vârsta de 65 de ani. Contractul acoperă evenimentele care au loc oriunde în lume, 24 din 24 de ore. Vârsta de intrare în asigurare este până la 60 de ani.

Suntem aproape de tine oriunde ai fi.

Articol de interes

Articol de interes

Cum ai grijă de sănătatea ta. Analize medicale de rutină, factori de risc și forme de protecție
financiară

Prevenția prin analize medicale și controale de rutină este cea mai eficientă metodă de a evita dezvoltarea unor afecțiuni, ori agravarea celor existente. Totodată, e important să ai în vedere și soluții pentru protecția ta financiară în cazul unui eveniment neprevăzut care îți afectează sănătatea.

Informații utile, la îndemâna ta

Access rapid și ușor la serviciile Metropolitan Life, date de contact și materiale suport