Economii pentru un viitor mai sigur
5 obiceiuri care te vor ajuta să obții independența financiară dorită
În general, independența financiară înseamnă să poți face economii, investiții și să ai resurse financiare suficiente pentru a duce stilul de viață pe care ți-l dorești, alături de cei dragi, fără să ai grija datoriilor sau a împrumuturilor constante. Cum fiecare om are nevoi și aspirații diferite, percepțiile fiecăruia dintre noi despre ce presupune independența financiară nu sunt la fel. Prin urmare, ca să atingi scopul pe care ți l-ai propus, este nevoie de construirea unei strategii pe termen lung, care să poată fi adaptată în permanență nevoilor tale, în continuă schimbare.
În cele ce urmează, afli care sunt câteva dintre obiceiurile utile care te pot ajuta să obții libertatea financiară pe care ți-o dorești pentru tine și familia ta.
Ce înseamnă independența financiară
Când ai independență financiară, ai opțiuni. Nu te mai gândești dacă ai suficienți bani în cont ca să faci investiții în renovarea casei, sau ca să pleci oricând într-o vacanță, chiar și în situația în care rămâi fără actualul job. Nu există o rețetă universal valabilă pentru a atinge libertatea financiară, pentru că este vorba despre un proces personal, în care tu îți fixezi obiectivele și alegi calea de a le îndeplini.
Concret, în funcție de nevoile și de aspirațiile tale, independența financiară poate însemna libertatea de:
- a-ți alege o carieră într-un domeniu care te pasionează, fără să-ți faci griji în ceea ce privește resursele financiare;
- a pleca într-o excursie în străinătate, în fiecare an, fără să-ți dai bugetul peste cap;
- a-ți cumpăra o nouă mașină;
- a răspunde nevoilor altora, cu generozitate, fiindcă ai suficiente resurse financiare pentru asta;
- a te putea pensiona, cu 10 ani mai devreme, pentru că nu mai depinzi de câștigul salarial.
Diferențele dintre a avea și a nu avea libertate financiară
Ai libertate financiară | Nu ai libertate financiară |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
În momentul în care atingi un anume nivel de independență financiară, mentalitatea și întreg sistemul de raportare la ce este în jurul tău se schimbă. Iată cum ar arata, pe scurt, diferențele dintre a avea și a nu avea libertate financiară:
Cum obții libertatea financiară - 5 obiceiuri utile
Există mai multe mituri și concepții greșite care, până la urmă, te-ar putea împiedica să obții libertatea financiară pe care ți-o dorești. Un exemplu în acest sens este ideea că venitul activ îți aduce bunăstarea. În fapt, nu venitul activ este cel care definește libertatea financiară, ci venitul pasiv (muncești pentru el la început, după care culegi roadele pentru o perioadă lungă de timp, nemaifiind nevoit să muncești în continuare - dobânzi bancare, economii rezultate din investițiile făcute în diverse instrumente financiare).
Prin urmare, este important să-ți adaptezi comportamentul, astfel încât banii să lucreze pentru tine. Practic, obiceiurile pe care le adopți te pot ajuta să pui în practică cele mai importante concepte care definesc libertatea financiară, și anume:
● să ai economii suficiente;
● să-ți poți fixa obiective pe termen lung;
● să poți duce o viață cu griji mai puține, pentru că ești protejat financiar pe termen lung;
● să-ți poți asigura un venit constant;
● să ai venituri pasive;
● să poți investi, fără să-ți dai peste cap bugetul;
● să elimini datoriile;
● să-ți poți organiza bugetul eficient;
● să-ți poți construi un plan, pentru a-ți îndeplini obiectivele pe care ți le propui.
Concret, iată spre ce obiceiuri utile te-ai putea îndrepta, pentru a obține libertatea financiară dorită:
1. Stabilește-ți obiective clare
Primul lucru de la care este bine să pornești este să definești foarte clar ce înseamnă libertatea financiară pentru tine. Cu cât îți stabilești obiective mai concrete, fie ele de dezvoltare personală, fie profesională, și termene până la care vrei să le îndeplinești, cu atât mai bine vei ști să estimezi ce resurse financiare îți trebuie, ce schimbări ar fi necesare în viața ta (alt job, reducerea cheltuielilor, concentrarea pe diverse investiții) și care ar fi vârsta până la care ai putea să-ți vezi obiectivele împlinite. Pune totul pe hârtie și fă-ți un plan, în etape.
2. Construiește-ți un fond pentru situații de urgență
Se întâmplă adesea să nu găsim argumente suficient de solide pentru a face economii – o destinație nouă de vacanță, un gadget nou, achiziții noi în garderobă. Situațiile neprevăzute, însă, cum sunt urgențele medicale, accidentele, reparațiile în urma unor avarii din locuință sunt întotdeauna un bun prilej să te gândești că un fond de urgență ți-ar fi fost util pentru a nu consuma din bugetul lunar, ci din unul special făcut în acest sens.
Din această perspectivă, studiile psihologice au arătat că unul dintre cele mai importante obiceiuri pe care ar trebui să ți le cultivi, când vine vorba despre construirea unui buget eficient, este să-ți creezi un fond pentru situații de urgență.
3. Alege formele de protecție financiară, potrivite pentru tine și cei dragi
Situațiile neprevăzute, ca diagnosticarea cu o afecțiune medicală îți pot da nu numai ție toate planurile peste cap, ci și celor dragi. Nu poți controla ce îți rezervă viitorul, dar poți acționa concret pentru a gestiona cât mai bine un astfel de eveniment și impactul pe care el îl poate avea asupra ta și familiei tale. Din acest punct de vedere, formele de protecție financiară, precum asigurarile de viata pot reprezenta un sprijin pentru tine și cei dragi. În funcție de nevoile tale și de tipul asigurării alese, poți opta, împreună cu un consultant, și pentru o clauză de protecție financiară suplimentară pentru afecțiuni grave. Și în cazul unui accident, al unei intervenții chirurgicale ori al unei spitalizări ca urmare a unei afecțiuni minore, ai posibilitatea de a încheia diverse tipuri de polițe de asigurare. Pentru a analiza mai multe variante de astfel de planuri de protecție, poți accesa această pagină.
4. Optează pentru soluții eficiente de economisire și de investiție
Libertatea financiară nu înseamnă doar a face economii, ci și a investi, pentru a genera venituri pasive. La prima vedere, pare o misiune imposibilă, dacă te gândești că nu ești un expert în domeniu. În realitate, însă, ai soluții practice la îndemâna ta.
De exemplu, asigurările de viață care au o componentă de investiție, precum Wise Simplu, îți oferă accesul la o strategie personalizată, construită cu ajutorul unui consultant financiar, în funcție de nevoile și de aspirațiile tale.
Astfel, poți alege să investești atât în euro, cât și în lei, în 5 programe dedicate, iar sumele acumulate pot fi investite potrivit unui plan ales de tine, cu sprijinul consultantului tău. Acest instrument care îți oferă posibilitatea de a economisi și, totodată, de a investi, poate fi dublat și de alte modalități de economisire, ca depozitele bancare, de pildă, însă diferența esențială este că veniturile din asigurări nu sunt impozabile. Cu alte cuvinte, sumele acumulate de pe urma investițiilor realizate în numele tău sunt scutite de impozitul pe venit, de 16%.
5. Fii un bun manager al bugetului tău
Pe lângă economii și investiții, o componentă foarte importantă a strategiei tale, care are ca scop final libertatea financiară, este reducerea cheltuielilor, fără ca acest lucru să însemne deteriorarea nivelului de trai, din cauza restricțiilor autoimpuse.
Pe lângă prioritizarea cheltuielilor, astfel încât să le poți ajusta pe cele care nu sunt obligatorii și fixe, este important să ai un foarte bun control al cardurilor tale de credit și al obiceiurilor tale de împrumut, în general. În momentul în care faci cumpărături cu cardul de credit sau prin alte tipuri de împrumuturi, este esențial să analizezi nevoia respectivă și să faci o prioritate din a achita cât mai repede cu putință datoriile.
Gestionează-ți bugetul cu responsabilitate și nu face achiziții din impuls. Mai mult, dacă plănuiești o achiziție importantă, analizează cu atenție piața și documentează-te cu privire la toate costurile care le-ar putea impune noua achiziție.
Reține că libertatea ta financiară începe cu obiceiurile pe care ți le formezi în fiecare zi. Investește timp în educația ta financiară și nu ezita să apelezi la un consultant financiar cu sprijinul căruia să alegi cele mai potrivite forme de economisire și de investiție.