Siguranța ta și a familiei tale
Concediul de creștere a copilului - cadru legal, indemnizație și modalități de obținere
Concediul și indemnizația de creștere a copilului se pot acorda atât părinților naturali, cât și celor adoptivi sau tutorilor legali, în condițiile în care aceștia au obținut venituri impozabile timp de 12 luni in ultimii doi an anterior datei naşterii copilului, preluării tutelei sau adopției copilului.
De asemenea, pentru a putea beneficia de concediul de creștere a copilului și de indemnizația de creștere copil, părinții trebuie să aibă domiciliul sau reședința legală în România, să locuiască împreună cu copilul pentru care se solicită acest drept și să se ocupe de creșterea și îngrijirea acestuia.
În cele ce urmează vei afla despre cum se poate obține acest beneficiu, suma de bani care se poate primi (denumită și indemnizație de creștere copil), durata concediului de creștere a copilului, cât și despre utilitatea unei asigurări pentru copii.
Detalii despre concediul prenatal
Concediul prenatal este perioada de care poți beneficia înainte de naștere, fiind opțional. Acest tip de concediu este reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, care menționază că viitoare mămici au dreptul la concediu prenatal începând cu a șaptea lună de sarcină, cu circa 63 de zile înainte de naștere.
Durata concediului de creștere a copilului
Concediul de creștere a copilului se acordă pe o perioadă de maximum doi ani de la nașterea copilului sau pe o perioadă de trei ani, în cazul copiilor care suferă de un handicap. De acest tip de concediu poate beneficia oricare dintre părinții copilului.
În schimb, concediul de maternitate se întinde pe 126 de zile, dintre care cel puțin 42 trebuie să fie luate postnatal, iar restul de zile până la 126 se pot lua în prenatal. Acest beneficiu poate fi aprobat doar la recomandarea medicului. Cu toate că intrarea în concediul prenatal este opțională, când vine vorba de concediul postnatal, proaspăta mămică va trebui să stea acasă minimum 42 de zile.
Modul de acordare a indemnizației de creștere a copilului 2023
Indemnizația de creștere copil este un beneficiu social, fiind acordat integral de statul român, iar în această perioadă, părintele are contractul de muncă suspendat. În mod normal, acest drept financiar se acordă până când copilul împlinește doi ani, însă dacă acesta suferă de un handicap, părintele poate primi indemnizația pentru încă un an.
Discută cu un consultant despre opțiunile de protecție financiară oferite de Metropolitan Life.
Modul de calcul al indemnizației de creștere copil
În ceea ce privește modul de calcul al indemnizației pentru creșterea copilului, acesta se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate de părinte în ultimele 12 luni consecutive din ultimii 2 ani anteriori nașterii copilului.
Începând cu anul 2018, indemnizația lunară pentru creșterea copilului are o limită minimă de 1.250 de lei lunar, dar și o limită maximă de 8.500 de lei, care nu poate fi depășită indiferent de veniturile realizate de solicitant.
Beneficiarii acestei indemnizații care decid să se întoarcă în câmpul muncii vor pierde sprijinul oferit de stat și renunță automat la acesta.
Stimulentul de inserție
Deși persoanele care doresc să se întoarcă la serviciu înainte de împlinirea celor doi ani de concediu de creștere a copilului nu vor mai beneficia de indemnizație, acestea au dreptul de a primi o sumă suplimentară de la stat, denumită și stimul de inserție.
Mai mult, persoanele care se întorc mai repede la serviciu nu pot fi concediate de angajator, pe toată perioada în care beneficiază de stimulentul de inserție. Concedierea este permisă doar dacă angajatorul se află în procedură de faliment sau de reorganizare judiciară.
Această măsură reprezintă o motivație excelentă pentru proaspeții părinți care vor să devină activi din punct de vedere profesional înainte de a termina concediul și pe care familia îi poate ajuta cu creșterea celui mic. Astfel, aceștia vor beneficia atât de salariul integral obținut la locul de muncă, dar și de un sprijin de 650 de lei, acordat lunar de la stat.
Poți obține indemnizație de creștere copil, dacă nu ai realizat venituri în ultimele 12 luni?
În cazul în care părintele nu a lucrat în cele 12 luni anterioare datei nașterii copilului, acesta poate obține indeminzația de creștere copil, iar valoarea acesteia va fi de 85% din salariul minim brut pe economie.
Un calcul al indemnizației de creștere copil, în cazul în care nu ai obținut venituri în ultimele 12 luni, va fi 3300 (salariul minim brut pe economie în Oct. 2023)*(85/100)=2.805 lei.
Documente necesare pentru obținerea indemnizației de creștere copil 2023
Pentru a beneficia de concediul de creștere a copilului și de indemnizația aferentă, părintele trebuie să depună un dosar care să conțină următoarele documente:
- Cerere pentru acordarea indemnizației de creștere a copilului;
- Originalul și copia actului de identitate al persoanei solicitante și a celuilalt părinte, precum și certificatul de naștere al copilului (copie + original);
- Acte doveditoare privind calitatea solicitantului și relația acestuia cu copilul (părinte natural, părinte adoptiv, tutore legal etc.);
- Certificat de căsătorie, dacă este cazul (copie și original)
- Adeverinţă eliberată de angajator din care să rezulte că persoana care solicită indemnizația pentru creștere a copilului a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal timp de 12 luni consecutiv, în ultimele 24 luni anterior datei naşterii copilului și adeverinţă eliberată de angajator din care să rezulte nivelul lunar al acestora (se va trece separat si valoarea bonurilor de masă);
- Adeverință de la angajator care să specifice prima şi ultima zi de concediu de maternitate;
- Adeverință de la angajator din care să rezulte data împlinirii celor 42 de zile reprezentând concediul de lăuzie și prima zi de concediu de creşterea copilului.
Unde se depun documentele pentru indemnizație creștere copil
Dosarul pentru indemnizația de creștere a copilului se poate depune la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție Socială (DGASPC) a sectorului, municipiului, orașului sau comunei în care solicitantul are domiciliul.
Actele vor fi trimise la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, urmând ca proaspătul părinte să primească răspunsul în maximum 20 de zile lucrătoare de la depunerea acestora, iar prima plată ar trebui să fie primită după aproximativ două luni.
Când se depun actele pentru indemnizație creștere copil
Dosarul trebuie depus cu maximum 30 de zile înainte de intrarea în concediul de creștere a copilului sau în cel mult 60 de zile lucrătoare de la data nașterii copilului ori de la încetarea concediului de maternitate.
Condiții pentru acordarea indemnizației de creștere copil
În mod normal, unei persoane care primește indemnizație de creștere a copilului și obține venituri suplimentare în perioada respectivă i se poate suspenda dreptul la acest beneficiu. Cu toate acestea, statul prevede și excepții de la această regulă, iar părinții pot primi în condinuare acest beneficiu dacă:
- Părintele primește diverse sume prevăzute în contractul colectiv sau individual de muncă, însă nu pentru activități întreprinse în această perioadă;
- Părintele îndeplinește funcția de consilier local sau județean și primește indemnizație pentru această activitate;
- Părintele aflat în CCC obține, într-un an calendaristic, venituri impozabile ce nu depășesc de cinci ori valoarea minimă a indemnizației de 6.250 de lei.
Totodată, dacă indemnizația calculată pentru cel de-al doilea CCC mai este mică decât cea obținută în primul, solicitantul are dreptul de a primi aceeași sumă precum în anteriorul concediu. Pentru a beneficia de această excepție, solicitantul trebuie să depună cererea la mai puțin de un an de la încheierea concediului anterior.
Asigurarea pentru copii
După venirea pe lume a copilului, aducerea acestuia acasă și încheierea tuturor formalităților de obținere a concediului de creștere, părinții se pot concentra în întregime pe îngrijirea celui mic și își pot dedica tot timpul noului membru al familiei.
Pentru protecția în fața neprevăzutului, o soluție utilă este încheierea unei polite de asigurare pentru copii, ce acoperă necesităţi financiare complexe de protecţie pentru copii.
Cu o astfel de asigurare:
- poți alege un plan de protecție personalizat, atât pentru copil, cât și pentru tine, ca părinte, iar în perioada vacanței de vară, unele beneficii se dublează ca valoare;
- ai beneficii unice, adăugate unei asigurări de viață: servicii de asistență (ex: vizita unui pediatru acasă, transport medical de urgență, servicii de îngrijrea copilului, livrarea medicamentelor, call center dedicat unde poți solicita informații despre evenimente pentru copii, grădinițe, scoli, etc) și teste practice psihologice (ex. de îndrumare în carieră, de comportament, stil de învățare, etc.);
- ai bonus pentru 0 despăgubiri și scutire de la plata primelor pentru o perioadă de 6 luni;
- ai protecția prin asigurare valabilă 24 de h din 24, oriunde în lume;
- poți avea acces și la un plan de investiție personalizat, care să se adapteze constant nevoilor tale și care să fie utilizat de copil la maturitate.
Dacă urmează să intri în curând în concediu de creștere, este important să cunoști toate informațiile de mai sus pentru a obține toate beneficiile oferite de stat și, cel mai important, pentru a-i putea oferi celui mic toată atenția de care are nevoie.