Siguranța ta și a familiei tale
Concediul medical
Concediul medical. Cum îl obții, în ce condiții și cum se plătește
Sănătatea este unul dintre pilonii principali pe care se bazează bunăstarea și fericirea noastră. Dacă începe să fie pus în pericol, automat și celelalte domenii ale vieții sunt afectate, în special cel al carierei și finanțelor.
De aceea, este important ca atunci când avem o problemă de sănătate să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne reveni cât mai repde, iar acest lucru implică vizite la medic și îngrijire specifică acasă. Într-un asemenea context, când o afecțiune te împiedică să îți continui activitățile, este bine de știut că atât concediul medical, cât și indemnizația specifică sunt drepturi pe care majoritatea angajaților le au și despre care este bine să te informezi înainte de a avea nevoie de ele. Ideal este să plecăm în concedii doar pentru călătorii, plimbări cu familia, relaxare și alte pasiuni și să nu avem nevoie de concediu medical nici măcar o zi. Însă, din varii motive, nu putem exclude posibilitatea de a rămâne acasă o perioadă din cauza unor probleme medicale.
În cazul în care ești pus în situația de a solicita zile de concediu medical, îți prezentăm în acest articol toate detaliile pe care trebuie să le cunoști:
Cine poate beneficia de concediu medical
Nu putem discuta despre detaliile ce țin de concediul medical, calculul concediului medical și modul de plată al acestuia, fără să facem referire și la ordonanța care reglementează acest subiect. Orice tip de concediu medical este reglementat prin legea 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006.
Conform acestei legi, pentru acordarea concediului medical, angajatul trebuie să aibă domiciliul în România și să fi fost înscris în sistemul de asigurări sociale de sănătate cel puțin șase luni în ultimul an. De asemenea, este menționată de lege condiția ca activitatea să fi fost desfășurată în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu, act de detașare sau în baza unui statut special prevăzut de lege. Conform legii, de aceleași drepturi beneficiezi și dacă nu îndeplinești situațiile descrise anterior, dar te numeri printre:
- persoanele autorizate să desfășoare activități independente;
- persoanele care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii și indemnizații;
- administratori sau manageri care au încheiat un contract de administrare sau de management;
- membrii unei asociații familiale;
Discută cu un consultant despre opțiunile de protecție financiară oferite de Metropolitan Life.
În ce situații se acordă concediu medical și pentru cât timp
Conform legii, există mai multe tipuri de concedii medicale, clasificate în funcție de nevoia sau problema apărută:
Concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă
În cazul bolilor obișnuite și a rănirilor provocate în timpul liber, concediul medical se acordă pe o durată de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotite de la prima zi de îmbolnăvire.
În cazul unor boli speciale, perioada de concediu medical poate fi prelungită și la 6-12 luni, astfel:
- pentru tuberculoză pulmonară și unele boli cardiovasculare, stabilite de CNAS, concediul medical poate fi oferit și pe decursul unui an, în intervalul ultimilor 2 ani;
- pentru tuberculoză pulmonară operată și osteoarticulară se poate acorda un an și 6 luni, în intervalul ultimilor 2 ani;
- pentru tuberculoză meningeală, peritoneală și urogenitală, inclusiv a glandelor suprarenale, pentru SIDA și neoplazii, în funcție de stadiul bolii, durata concediului poate ajunge la un an, cu drept de prelungire până la un an și 6 luni de către medicul expert al asigurărilor sociale, în intervalul ultimilor 2 ani;
- pentru alte forme de tuberculoză extrapulmonară, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale, se poate acorda concediu medical de șase luni, cu posibilitatea de prelungire până la maximum un an, în intervalul ultimilor 2 ani.
Concediu medical cauzat de un accident de muncă
Acest tip de concediu medical se poate acorda în cazul unui accident sau al unor boli profesionale apărute ca urmare a exercitării unei anumite meserii. Durata lui poate fi de cel mult 180 de zile în decursul unui an.
Concediu medical pentru risc maternal
Se acordă femeilor însărcinate care lucrează cu substanțe toxice, în medii și condiții de lucru ce pot afecta sarcina, punând în pericol sănătatea fătului. Este acordat în urma recomandării medicului de familie sau a medicului de obstetrică-ginecologi pe o perioadă de maximum 120 de zile integral sau fracționat, înainte sau după concediul de maternitate.
Concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav
De acest tip de concediu pot beneficia ambii părinți dacă au îndeplinit stagiul de cotizare de cel puțin 6 luni în ultimul an la sistemul public de asigurări sociale. Se acordă pentru cel mult 45 de zile calendaristice pe an.
În situația în care copilul este diagnosticat cu boli infecto-contagioase, este imobilizat în sisteme specifice aparatului locomotor sau este supus unor intervenții chirurgicale, durata poate fi prelungită la 90 de zile, dar numai la recomandarea medicului specialist.
De asemenea, poți solicita concediu medical pentru ingrijirea copilului, doar în cazul în care vârsta copilului este sub 7 ani. Dacă este vorba despre afecțiuni grave sau handicap, atunci vârsta poate fi de până la 18 ani.
Concediu medical pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă
Angajatul poate să solicite reducerea numărului de ore de lucru cu o patrime din durata normală pentru o perioadă de cel mult 90 de zile în ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu, poate intra în concediu pentru carantină (dacă pacientul a fost diagnosticat cu o boală contagioasă) sau poate beneficia de tratament balnear și de recuperare a capacității de muncă, în baza unui bilet de trimitere.
Concediu medical pentru sarcină
Viitoarele mămici pot beneficia de concediu medical pe o durată maximă de 126 de zile calendaristice care poate fi luată în două etape – prenatal și postnatal – cu o durată minimă obligatorie de 42 de zile calendaristice pentru concediul postnatal.
Cum se calculează indemnizația pentru concediul medical
Afecțiunea sau nevoia pentru care este acordat concediul medical nu este doar argumentul care justifică necesitatea ta de a avea zile libere pentru recuperare, ci și elementul care determină valoarea sumei de bani pe care o primești pe perioada în care nu poți lucra.
De asemenea, concediul medical se calculează pornindu-se de la baza de calcul, care se definește ca fiind media veniturilor lunare din ultimele 6 luni (anterioare acordării concediului medical) din cele 12 luni care se constituie stagiul de cotizare. Această bază de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea a 12 salarii minime lunare brute pe țară.
Luându-se în considerare această bază de calcul, media zilnică se determină împărțind baza ultimelor 6 luni la numărul de zile de stagiu din ultimele 6 luni. Ulterior, valoarea indemnizației se calculează înmulțind numărul de zile de concediu medical cu procentul de acordare și cu media zilnică.
Coduri concedii medicale platite
Astfel, în timpul concediului medical, salariul este înlocuit de o indemnizație care se calculează ținându-se cont de următoarele coduri de diagnostic pentru concediul medical (în funcție de care se efectuează calculul concediului medical):
- 01 - Boală obișnuită: 75% din venitul brut obținut - (în cazul unei afecțiuni ce are condul 01, valoarea indemnizației se determină prin următorul calcul: suma salariilor brute din ultimele 6 luni/suma zilelor de stagiu din ultimele 6 luni) x 75% x numar zile de concediu medical)
- 02 - Accident în timpul deplasării către și de la locul de muncă: 80-100% din venitul brut obținut;
- 03 - Accident de muncă: 80-100% din venitul brut obținut;
- 04 - Boală profesională: 80-100% din venitul brut obținut;
- 05 - Boală infecto-contagioasă din grupa A: 100% din venitul brut obținut;
- 06 - Urgență medico-chirurgicală: 100% din venitul brut obținut;
- 07 - Carantină: 75% din venitul brut obținut;
- 08 - Sarcină și lăuzie: 85% din venitul brut obținut;
- 09 - Îngrijire copil bolnav în vârstă de până la șapte ani sau copil cu handicap, pentru afecțiuni diferite față de cele care au cauzat handicapul, până la împlinirea vârstei de 18 ani - 85% din venitul brut obținut;
- 10 - Reducerea cu 1/4 a duratei normale de lucru < 25% din venitul brut obținut;
- 11 - Trecerea temporară în altă muncă < 25% din venitul brut obținut;
- 12 - Tuberculoză - 100% din venitul brut obținut;
- 13 - Boală cardiovasculară - 75% din venitul brut obținut;
- 14 - Neoplazii, SIDA - 100% din venitul brut obținut;
- 15 - Risc maternal - 75% din venitul brut obținut.
Printre cele mai frecvente afecțiuni pentru care salariații beneficiază de concediu medical și coduri aferente pentru aceste afecțiuni, se numără:
- cod diagnostic 453 - Hipertensiune esențială (primară)
- cod diagnostic 503 - Infecții acute ale cailor respiratorii superioare cu localizări multiple și neprecizate
- cod diagnostic 653 - Dorsalgii (dureri de spate)
- cod diagnostic 650 - Atingeri ale discurilor cervicale
- cod diagnostic 651 - Alte atingeri ale discurilor intervertebrale
- cod diagnostic 995 - Pentru servicii de sănătate pentru motive legate de reproducție
Cine plătește indemnizația pentru concediul medical
Indemnizația de maternitate, de risc maternal, pentru îngrijirea copilului bolnav și pentru carantină sunt suportate integral de Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).
Dacă vorbim despre celelalte tipuri de concedii medicale, angajatorul plătește suma aferentă zilelor lucrătoare din primele cinci zile calendaristice de concediu medical, iar bugetul necesar pentru numărul de zile ce depășeste aceste cinci zile calendaristice, este susținut de FNUASS sau Casa de Sănătate. De asemenea, indemnizația va fi plătită integral de FNUASS și în cazul în care firma sau angajatorul își încetează activitatea.
Limita maximă a valorii indemnizației, indiferent de venitul salarial, este de 12 salarii minime brute pe țară, lunar.
Ce soluții alternative ai în cazul unei afecțiuni grave
Pe lângă impactul emoțional, nu putem uita nici de impactul financiar determinat de diagnosticarea cu o afecțiune gravă. Într-o asemenea situație, asigurările de viață pot fi o soluție pentru acoperirea cheluielilor pe care o astfel de situație le generează. Rolul lor este să îți ofere stabilitate și protecție financiară în cazul unor situații neprevăzute.
În acest sens, Asigurarea Smart Protect îți oferă protecție financiară sub forma unei sume de bani stabilită prin contract și în funcție de primele plătire în cazul diagnosticării cu una dintre următoarele afecțiuni grave:
- Cancer și orice tip de tumoare malignă, leucemie, sarcom, limfom (cu excepţia limfomului cutanat);
- Îngustarea sau blocarea unora sau mai multor artere coronare;
- Deficiențe ale valvei cardiace care necesită intervenție chirurgicală;
- Afecțiuni neurologice care necesită intervenţii chirurgicale asupra creierului sau asupra oricărei structuri intracraniene;
- Afecțiuni care necesită transplant de organe sau măduvă osoasă.
De asemenea, Asigurarea UltraMED acoperă 32 de afecțiuni grave, printre acestea se numără:
- Cancer;
- Paralizie;
- Infarct miocardic acut;
- Accident cerebral vascular;
- Intervenție chirurgicală a aortei;
- Intervenție chirurgicală de by-pass aorto-coronarian;
- Boala Alzheimer;
- Afecțiune pulmonară în stadiu terminal;
- Tumoră;
- Traumatism cranian major;
- Arsuri majore;
- Lupus eritematos sistemic cu nefrită lupică.
Cum poți obține concediu medical
Pentru a obține concediul medical, în calitate de angajat, primul pas necesar este că să îl pui în temă pe managerul direct în legătură cu situația pentru care ai nevoie de concediu medical. Ulterior, angajatorul va trebui să completeze o adeverință de plătitor (excepție fac cazurile în care vorbim despre urgențele medico-chirurgicale sau bolile infecto-contagioase din grupa A), disponibilă și pe site-ul cnas.ro, care să ateste calitatea ta de asigurat și să menționeze numărul de zile de concediu medical pe care le-ai avut în ultimele 12/24 de luni (dacă este cazul). Pe baza acestei adeverințe, dar și a diagnosticului stabilit, medicul îți va elibera certificatul de concediu medical.
Cine are dreptul să elibereze certificatul de concediu medical
Certificatul de concediu medical poate fi eliberat de:
- medicul primar;
- medicul de familie - acestea poate acorda certificate de concediu medical cu durata de 1-14 zile, în una sau mai multe etape;
- medicul specialist din ambulatoriu de specialitate sau spital;
- orice medic care a încheiat o convenție în acest sens cu o Casă de Sănătate și are autorizație de liberă practică.
Conform legii, certificatele de concediu medical se completează și se eliberează la data la care are loc consultația medicală, indicându-se numărul de zile de concediu medical necesar în viitor, dar și codul de diagnostic despre care am discutat anterior. Excepție fac următoarele situații, când certificatul se poate elibera și la o dată ulterioară consultației:
- în caz de sarcină și lăuzie;
- pentru perioada de internare în spital;
- pentru aparat gipsat, la scoaterea gipsului numai de către medicul ortoped sau chirurg;
- în cazul îmbolnăvirii în străinătate;
- în caz de carantină.